Societatea omeneasca din Sintea Mare, a evoluat şi s-a dezvoltat în condiţiile ocupaţiei austro-ungare şi turceşti, în aceste condiţii nu numai că cu fost îngrădite multe di n drepturile românilor, dar, s-a încercat, prin mai multe mijloace, ştergerea din conştiinţa românilor a ideii de neam, de naţiune, tocmai cu scopul de a-i putea mai bine domina.
Dar, nici presiunile la care au fost supuşi românii din Ardeal, nici influenţele străine, nimic nu i-a putut schimba pe români; obiceiuri şi datini se păstrează încă de pe vremea dacilor. Asemeni majorităţii localităţilor din această zonă, cadrul cultural se referă la portul popular, la folclorul şi la datinile şi obiceiurile locuitorilor comunei.
Tradiţii şi obiceiuri
1. Nunta
La Sintea Mare, o nuntă ţărănească se desfăşoară, în linii mari, cam în acelaşi mod că şi o nuntă de la ţară din orice parte a României. Alaiul este condus de un om numit vornic (gudă), cel mai bun de gură din sat. Urmează mireasa însoţită de naş, mirele însoţit de naşă, şi alaiul nunţii condus din spate de lăutari.
Pe drumul de acasă până la biserică, taraful cântă iar unii nuntaşi, mai tineri, sau mai focoşi, joacă din mers. Femeile uiuiesc strigături, în funcţie de conjunctură:
Urmează cununia religioasă, după care nunta se desfăşura la casa mirelui, într-un fel de cort, numit şatră. La masă, pentru început, se serveau aperitivele, de obicei mezeluri de casă şi răchie. Pe la ora 10 se serveşte „zama” urmată de fripturi de porc şi de găină. După mâncare se servesc prăjiturile şi torturile, pregătite în exclusivitate de casă. La ora 12 noaptea se „cinsteşte mireasa” (se strigă darurile de nuntă). În trecut, darurile nu se dădeau în bani, ci în obiecte de uz casnic sau îmbrăcăminte. După strigarea darurilor „se juca mireasa pe bani”. În acest fel tinerii însurăţei îşi mai adunau ceva bani. Deasemenea, tot un mijloc de a mai scoate bani era: „furatul papucului miresei”. Aici, lucrurile erau ceva mai complicate, deoarece în aceasta situaţie era „torturat” naşul, care trebuia să răscumpere papucul contra unei sume de bani, care, de multe ori era destul de piperată. Dimineaţa se serveau culcuşele (sarmale) sau tocana. În timpul jocului se improvizau strigături sau iuituri, aluzive, sub formă de glumă, la adresa miresei.
2. Înmormântarea
oficierea înmormântării este făcută, în funcţie de apartenenţa religioasă a mortului. În localitate şi nici în zonă, nu există obiceiul „bocitoarelor de meserie”. În Sintea Mare, bocetul se numeşte „văietat” după mort. Nu se văietă decât femeile, de obicei apropiate familiei mortului: neamuri, vecinii, prieteni. Văietările sunt producţiuni populare de conjunctură, compuse pe loc, în funcţie de situaţia bocitoarei sau de relaţiile cu familia mortului.
După înmormântare se face pomană, unde se dau colaci, răchie. În trecut se servea clisa şi brânza care mai târziu s-a transformat în mezeluri şi brânză. La şase săptămâni de la înmormântare se face parastasul (pomenirea de şase săptămâni). Aici nu participă, decât invitaţii. Parastasul se face la biserică, după Liturghie. Se aduc colaci mari (pausuri) care rămân preotului şi cantorilor. De asemenea se duc colaci mici care, după ce sunt sfinţiţi se împart celor prezenţi în biserica.
3. Obiceiuri laice.
Hora ţărănească (higheahea) nu se mai păstrează. De obicei, era organizată de un proprietar de birt. În Sintea Mare higheghea se ţinea la Hupa sau la Căuaciu. Nu se percepea taxă de intrare, birtaşul era mulţumit cu faptul că-şi vindea marfa. El angaja şi hididişii.
Recrutarea: în trecut, acest moment din viaţa tinerilor era sărbătorit, an de an. Recruţii se adunau pe rând la casele părinteşti unde petreceau cu hididişi pentru a uita de zilele grele ce-i aşteptau ca „răgute” (recruţi).
4. Obiceiuri religioase
Sfinţitul holdelor (ieşirea în ţarină) -este un obicei vechi, o perioadă fiind interzis, dar care, a revenit în tradiţia creştină. Aceste ieşiri se făceau cu alai bisericesc (preot, cantori, prapori, etc), de obicei a doua zi de Paşti sau de Rusalii. Începând din anul 1926, din cauza grindinii (piatră) întreaga recoltă fost distrusă. Locuitorii din Sintea Mare „au prins” (au jurat) ca în fiecare an, în miercurea după Peşti sau Rusalii „să se ţină de piatră”. în localitate aceste zile sunt zile de sărbătoare, nimeni nu lucrează şi se iese la sfinţirea ţarinii.
Colindatul (sau corindatul) -se face în seara Ajunului de Crăciun. Pe lângă colindele tradiţionale: „O, ce veste minunată”, „Trei păstori”, „Sus la poarta raiului”, etc. în ultimii ani, se simte influenţa folclorului maramureşan probabil, prin răspândirea lui prin renumitul rapsod Ştefan Hruşcă, dar şi datorită imigrării unui număr mare de familii din Maramureş în localitatea Sintea Mare. Pentru colindele cântate, copii primesc colaci, mere şi nuci.â
5. Fiertul ţuicii
Cum Bachus a ţinut morţiş să-şi impună personalitatea şi printre ţăranii noştri încă
din cele mai vechi timpuri – fenomenul fiind la fel de popular în toate ţările centrale şi nord-europene -ţuica a devenit sub spectrul inepuizabilului nostru tezaur folcloric
Deşi cazanul de ţuică e cea mai sofisticată maşină de abur zămislită de ingineria noastră populară, acesta e pe cale de dispariţie.
Şi asta pentru că Uniunea Europeană, sau „monopolul multinaţionalelor în dauna noastră” distruge tradiţiile.
Cu toate acestea, ţăranii sunt obişnuiţi să producă licoarea fără a da socoteală nimănui. Medicament sau nu, ţuica a rămas una dintre „averile neamului nostru, indiferent de ce încearcă alţii să spună şi să facă”. Mai mult, ţuica naturală s-a păstrat până în zilele noastre ca o monedă de schimb între localnici.
6. Producţia de Boia de ardei – renumită în Sintea Mare
Boiaua de ardei este renumită în această zonă aflată în apropierea graniţei cu Ungaria. Localnicii culeg toamna ardeii special cultivaţi pentru obţinerea acestui condiment şi îi înşiră pe sfori la streaşina caselor sau „gangurilor” pentru a se usca.
După procesul de uscare aceştia se macină fin şi se obţine o pudră aromată care poate fi dulce sau iute depinde de soiul de ardei care a fost măcinat.
